Irigare

Cerinte de baza pentru udare:
Saintpaulia este o planta care isi are originile in padurile tropicale. In mediul natural, violetele africane cresc in aer liber, intr-un sol afanat, bine aerat si constant umed. Sistemul radicular al violetei este slab dezvoltat, din aceasta cauza planta nu suporta un sol cu o concentratie ridicata de saruri, care se usuca repede sau in care apa stagneaza timp indelungat.

Lipsa indelungata a apei inhiba cresterea plantei si duce la moartea acesteia. Umiditatea solului joaca un rol important in timpul cresterii active a violetelor. Daca in aceasta perioada umiditatea este deficitara au de suferit bobocii plantei si punctul de crestere al violetei.
Apa dizolva substantele nutritive si microelementele care se gasesc in sol, iar planta le asimileaza prin intermediul radacinilor. Apa se contine si in tesuturile plantei.

Lipsa de umiditate naturala se compenseaza prin udarea regulata a violetelor.

Udarea violetelor africane se va realiza regulat, fara a se supraumezi sau usca pamantul. Apa nu trebuie sa ajunga la punctul de crestere al plantei – centrul plantei de unde cresc si se dezvolta frunzele noi (este important in cazul udarii puilor de violeta, putrezirea punctului de crestere al acestora duce la moartea plantei).
Violetele africane mature se vor uda cand stratul superior al solului se usuca. Violetele mai tinere se vor mentine intr-un sol umed constant.
Udarea plantelor se va realiza regulat. In timpul primaverii si a verii – dimineata, in timpul toamnei si a iernii – ziua.
Pentru udare se recomanda apa la temperatura camerei sau cu 1-2 °C mai calda.Daca planta este udata cu apa rece radacinile plantei risca sa putrezeasca.

In timpul verii, la temperaturi mai mari de 22 °C, violetele africane mature se vor uda la un interval de 2-3 zile sau de doua ori pe saptamana, puii de violeta mai des. Toamna tarziu si iarna plantele se vor uda o data pe saptamana (se va tine cont si de temperatura din incapere, locul unde este amplasata violeta, umiditatea solului din ghiveci).

Frecventa udarilor depinde de dimensiunile si materialul ghiveciului (apa din ghivecele din ceramica se evapora prin pereti, iar plantele din givecele din plastic se vor uda mai rar), amestecul de pamant din ghiveci, anotimp, temperatura mediului inconjurator, dimensiunile plantei.

Apa cu care se va uda planta:
Saintpaulia este o planta sensibila in ce priveste calitatea apei. Exista cateva cerinte de baza, care necesita o atentie sporita in ce priveste calitatea apei pentru udat: Apa cu care se uda planta trebuie sa fie curata, sa aiba un continut redus de saruri minerale, impuritati toxice si incluziuni straine, reactie acida neutra sau slaba.

Pentru udarea violetelor africane cel mai des se foloseste apa de la robinet. Apa de la robinet este in mare parte filtrata si trece diferite etape de purificare, devenind intr-un final apa potabila. Este adecvata si pentru udare, desi trebuie remarcat faptul ca continutul de saruri minerale este foarte mic, iar continutul de clor poate creste semnificativ.
Inainte de a fi utlizata, apa de la robinet trebuie sa fie statuta minim o saptamana pana la eliminarea clorului sau se va trece printr-un filtru de uz casnic, eliminand din continutul acesteia si alte impuritati nocive.

Apa de fantana sau de la izvor are un continut ridicat de saruri minerale, deoarece trecand prin sol, aceasta spala microelementele din componenta solului. Folosita la udat, trebuie sa se tina cont ca destul de frecvent aceasta apa este dura si nu poate fi utilizata fara a fi tratata in prealabil.

Duritatea apei este cauzata de prezenta in apa a sarurilor de calciu si magneziu, uneori in combinatie cu saruri de fier. In functie de compusii prezenti in apa, duritatea apei poate fi temporara sau permanenta.
Duritatea temporara a apei este datorata prezentei de hidrocarburi in continutul apei si se poate evita prin fierberea apei.

Duritatea permanenta a apei este cauzata de prezenta in apa a sarurilor de calciu si magneziu. Acest tip de duritate este o proprietate intriseca a apei si nu poate fi eliminata cu desavarsire.
Duritatea permanenta a apei este mai putin periculoasa pentru plante decat cea temporara.

Folosirea la udat a apei cu o duritate constanta prezinta o susrsa de aprovizionare a violetelor cu microelemente ca magneziu si calciu. Consumul regulat de calciu are un efect pozitiv asupra metabolismului plantei, imbunatateste structura solului si activitatea micro-organismelor. Duritatea constanta a apei nu modifica nivelul pH-ului din sol.

Apa cu o duritate temporara perturba echilibrul acid-alcalin al solului prin marirea continutului de compusi alcalini. Folosirea pe termen lung a acestui tip de apa are un impact negativ asupra plantelor: radacini mai intunecate, cu o culoare nesanatoasa spre maro, semne de cloroza.
Inante de a fi utilizata, duritatea apei se va reduce prin adaosul de sare de lamaie (5-6 cristale / 1 l apa), acid oxalic sau otet (1-2 lingurite / 1 l apa) in compozitia ei, care intrand in reactie cu mediul alcalin duce la precipitarea sarurilor minerale. Violetele africane se vor uda doar o data pe luna cu apa acidifiata.
Duritatea apei mai poate fi scazuta si prin utilizarea filtrelor cu schimb ionic sau prin fierbere.

In cazul fierberii apei trebuie sa se tina cont de doua momente importante:

  • evaporarea creste mineralizarea apei;
  • apa fiarta trebuie sa stea cel putin o zi intr-un vas deschis in vederea saturarii cu aer.

Folosirea apei din lacuri, rauri sau alte rezervoare nu este indicata, deoarece aceasta poate contine substante toxice sau chimice, materie organica in descompunere, bacterii, incluziuni straine si alte substante periculoase.

Folosirea apei de ploaie sau a apei ce rezulta din topirea zapezii este recomandata doar in regiunile mai putin poluate. Este o apa mai moale in comparatie cu cea de la robinet, are o reactie acida neutra si un continut bogat de oxigen. Aceste calitati fac apa de ploaie valoroasa pentru udarea violetelor africane.

Colectarea apei de ploaie:

  • vasele in care se colecteaza apa de ploaie se aseaza sub stresini, jgheaburi sau burlane. Inainte de a ajunge in vas, apa de ploaie spala acoperisul de praf, fum, funigine. Nu se va colecta apa de ploaie, daca inainte de ploaie a fost o perioada secetoasa destul de lunga.
  • Daca ploaia este puternica si prelungita, se va evita colectarea apei in primele 30 de minute, acest timp este suficient pentru a spala de pe acoperis praful si impuritatile.

Probelme ce apar in timpul udarii:

  1. Umezirea in exces a solului duce la cresterea nivelului pH-ului, capilarele din sol sunt umplute cu apa, stopand alimentarea cu oxigen a radacinilor plantei. Pe suprfata frunzelor apar pete apoase, frunzele se lasa in jos, iar radacinile capata o culoare inchisa si mor. Este necesar ca solul din ghiveci sa fie udat cu o solutie de permanganat de caliu (rozalie) – 0.3-0.5 l / planta. O alta cale este schimbarea solului, inlaturand radacinile putrede, spaland radacinile ramase intr-o solutie de permanganat de caliu si sadind planta intr-un amestec nou de sol.
  2. Umezirea deficitara a solului – solul din ghiveci se usuca, se desprinde de pe marginile ghiveciului, radacinile plantei sunt lezate. Ghiveciul cu planta se va scufunda intr-un vas mai mare plin cu apa pana cand solul din ghiveci se umezeste.
  3. Putrezirea punctului de crestere atunci cand apa ajunge in centrul rozetei.
  4. Apa care cade pe frunze in mod regulat, duce la aparitia unor pete inestetice de culoare alba. Daca pe suprafata frunzei cad si raze de soare, petele de apa vor actiona ca o lentila, captand razele de soare si vor provoca arsuri pe suprafata frunzei.
  5. Apa dura folosita la udarea violetelor contribuie la formarea unui sediment de culoare alb-galbuie. Se va schimba stratul superior de sol sau se va uda planta de deasupra cu apa distilata, spaland astfel sarurile, sau solul se va uda cu apa acidifata.

Exista mai multe metode de udare a violetelor africane, iar alegerea uneia dintre ele depinde de mai multi factori.

Exista urmatoarele metode de udare:
udarea plantei de sus;
udarea plantei de jos, in farfuriuta;
udarea prin scufundare;
udarea prin fitil;
udarea automatizata.

Udarea plantei de sus

– este o metoda  recomandata, dar in acelasi timp greu de aplicat.

Se realizeaza cu ajutorul unei palnii cu varf alungit si subtire prin care se toarna cu atentie apa pe marginile ghiveciului, avand grija ca solul de la suprafta sa nu se erodeze. Apa cu care se va uda planta nu trebuie sa cada pe frunze si in centrul rozetei (acest lucru poate duce la putrezirea rozetei si moartea violetei africane). Udarea se va opri atunci cand apa apare in farfuriuta, care se va arunca.

Plusurile acestei metode:

  • cel care uda controleaza independent umezirea solului;
  • din stratul sol de la suprafata ghiveciului se elimina sarurile nocive.

Minusurile:

  • aceasta metoda necesita mult timp;
  • exista riscul de a deteriora rozeta plantei;
  • de cele mai multe ori nu se poate realiza umezirea uniforma a solului. Apa se scurge in farfuriuta de pe peretii ghiveciului sau din cateva canale din sol, cea mai mare parte a solului ramanand uscata.

Pentru a preveni uscarea excesiva a solului, planta se va scufunda in apa. Solul se va satura cu apa, iar proprietatile capilare ale acestuia se vor reface.
Pentru retinerea sarurilor daunatoare, deasupra solului din ghiveci se va presara muschi sphangnum sau pietricele poroase, care se vor schimba in mod regulat.

Udarea plantei de jos, in farfuriuta

– necesita mai putin timp in comparatie cu metoda precedenta.
Un singur lucru este important, in farfuriuta se va turna atata apa cat solul e capabil sa absoarba. Apa in exces se va elimina dupa jumatate de ora- o ora dupa udare, iar solul de la suprafata ghiveciului trebuie sa fie umed.

Aplicarea in mod regulat a metodei in cauza duce la ‘iesirea la suprafata’ a sarurilor daunatoare. Stratul de sol de la suprafata ghiveciului se va schimba in mod regulat.
Metoda udarii plantei de jos a suferit in timp o mica modificare: intre si sub ghivecele cu violete asezate in farfuriute se asterne o mocheta sau un material care absoarbe umezeala in exces si sarurile nocive si care se va schimba in mod regulat.

Udarea prin scufundare:

Ghiveciul cu planta se aseaza intr-un recipient mai voluminos umplut cu apa in asa fel incat marginea de sus a ghiveciului sa ramana la suprafata. Ghiveciul se lasa in recipient pana stratul de sol de la suprafata isi schimba culoarea (devine mai inchis). Apa patrunde printre gaurile de drenaj si satureaza din plin solul, chiar daca in interiorul ghiveciul exista portiuni uscate de sol.
Dupa, ghiveciul se aseaza pe o farfuriuta pentru eliminarea apei in exces.

Avantaje:

  • saturarea completa a solului din ghiveci;
  • o metoda indispensabila in revigorarea urgenta a plantelor uscate;
  • stabilirea unui program individual de udare a plantelor.

Dezavantaje:

  • complexitate ridicata;
  • daca se foloseste un recipient comun pentru mai multe plante, exista probabilitatea ca plantele sa se contamineze cu diversi agenti patogeni;
  • privarea totala de aer a sistemului radicular al plantei;
  • fluctuatii semnificative a umiditatii solului de la udare la udare;
  • din sol nu se pot elimina sarurile nocive.

Udarea prin fitil:

O metoda destul de populara si pe deplin justificata pentru cei care au o colectie impresionanta de violete africane. Esenta acestei metode este ca in rezervorul cu apa se plaseaza un fitil confectionat dintr-un material sintetic ce absoarbe cu usurinta apa, fitilul trece prin gaurile de drenaj ale giveciului. Ghiveciul cu violeta se aseaza pe rezervorul cu apa, scufundand capatul liber al fitilului in apa. Prin actiunea fortelor capilare din sol, apa patrunde in sol prin intermediul fitilului, umezindu-l constant si uniform.
Avantajele si dezavantajele acestei metode le gasiti AICI.

Udarea automatizata:

Exista o multime de sisteme de irigare automatizate – de la cele industriale pana la cele destinate plantelor decorative din incaperi. Aceste sisteme de irigare, picurare se bazeaza pe distribuirea apei in mod uniform si lent, picatura cu picatura, in functie de nevoile plantei.
Datorita miscarii capilare lente a apei in sol, aproape nici un pic de aer nu este scos din sol datorita penetrarii apei. Acest fapt permite solului si radacinilor plantelor sa respire corespunzator a de-a lungul perioadei de vegetatie.

Reclame
Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s